A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, a fost un oraş aşezat pe malul unei ape. Poate că nici nu era chiar o apă, ci mai mult era un canal pe care pluteau (nuuu, nu gondole) sticle de plastic goale şi câte-un echipaj de caiacişti aspiranţi la Olimpiade provinciale. Iarna, în puţinele zile geroase, această apă îngheţa fără a face concurenţă patinoarului de peste drum de Universitate. Adică nici gheţuş profi nu puteai face pe ea.

Din două motive, acest oraş era number one în topul oraşelor româneşti.

Primul era acela că în urmă cu nişte ani, aproape vreo douăzeci, oamenii de-aici s-au dovedit cei mai nonconformişti. Au înfruntat dictatura. Au ieşit pe străzi riscându-şi vieţile. Mai spre zilele noastre, acelaşi spirit justiţiar i-a făcut să protesteze din motive mult mai puţin dramatice, însă foarte importante pentru unii: antrenorul echipei lor de fotbal (iubită şi admirată şi susţinută cum niciunde nu se mai pomeneşte) antrenorul ei, zic, a fost suspendat din cauze cu desăvârşire necunoscute. Acest lucru a provocat scandal, iritare, ba chiar nervozitate.

În acest oraş al cărui nume ne este necunoscut, se afla un Liceu cu o istorie ce se poate citi pe chipurile multelor generaţii ce au învăţat în el. În fiecare lună a lui iunie, îşi dau întâlnire aici cei care au încheiat deja socotelile cu băncile şcolii şi lucrează pe undeva pe la alte bănci mai cu fală. Acuma trebe musai să vă spui că, la fel ca şi oraşul, şcoliţa are două istorii. Una mai veche, ce ţine de tradiţii, de generaţii care au plecat fiecare cu bocceluţa plină de speranţe în spate.

Ele revin periodic să zică unul şi acelaşi lucru: " Că ce bine şi ce fain o mai fost prin şcoala asta!!! Io es sep volt ".

Cealaltă istorie e foarte recentă. Atât de recentă că i se poate zice istorie trăită. Sau, mai în limbaj contemporan spus, îi istorie LIVE.

Această istorie se scrie chiar în timp ce e trăită. E istoria clădirii. Tot aşa cum omul îşi ferchezuieşte obrazul atunci când iese în lume, la fel şi şcoliţa se vrea frumoasă şi încăpătoare pentru zecile de suflete dinlăuntrul ei.

Până nu demultă vreme cu ea fuse cam aşa: uzată şi cam îmbătrânită pe dinafară dar tare, tare faină pe dinăuntru. Cu ferestre noi din alea de le zice termopane şi cu uşi noi şi cu pardoseală nouă, curată şi lucioasă de poţi să-ţi şi pensezi sprânceana în ea.

Pereţii albi, dalbi mind o ho, de ţi-i mai mare dragul să-i atingi când te-mping după mingi. De urci scările la etajul dintâi, e mişcare şi freamăt că cei mici n-au astâmpăr. Se agită, se înghesuie, trâmbiţează, transformă coridorul ultralucios în gheţuş şi n-au treabă că fac praf încălţările ori că te dărâmă. La etajul al doilea, te priveşte galeş Bartok. Cine ştie la ce muzici şi faze gândeşte că nimenea nu-l întreabă de sănătate. Mai sus, a doua sală cum o coteşti la stânga, te aşteaptă o clasă, o clasă, o claaaasă. Intri frumos, ori dai buzna, baţi la uşă ori deschizi larg, tot aia vezi. Trei şiruri de bănci şi-n ele, EI.

DANI - brunet, serios, melancolic, guraliv, ştie să se distreze

CSILLA - comunicativă, senină, sinceră, îi place să danseze

MARTA - vioaie, curajoasă, spontană, sinceră, prietenoasă

HANGA - răbdătoare, tolerantă, blândă, visătoare

ENIKO - veselă, ironică uneori, sinceră, altruistă

HENRIETTA - diplomată, se enervează repede, dar îi trece la fel de repede

EDIT - atentă, sinceră, deschisă, curajoasă

TANIA - nerăbdătoare, imprevizibilă, spontană, adoră ciocolata

BRIGITTA - atentă, iubeşte fotografia, dinamică, sociabilă

ADI - sincer, neatent uneori, iubeşte fotbalul şi cartofii prăjiţi

TIMI - timidă, adoră dansul, discretă, visătoare

GABRIELLA - răbdătoare, înţelegătoare, timidă, profundă

SZABOLCS - prietenos, retras, corect

ISTVAN - sportiv, zâmbitor, prietenos

ROBERTA - vioaie, sinceră, atentă, vorbăreaţă

BEA - indecisă, melomană, visătoare, prietenă bună cu Gabi

MELITTA - deschisă, veselă, sinceră, sportivă

ROBERT - liniştit, calm, prietenos, iubitor de animale

SZILVIA - prietenoasă, deschisă, jucăuşă, emotivă

TINA - independentă, (prea) descurcăreaţă

BALAZS - îndrăzneţ, vioi, cu simţul umorului, sociabil.

Era o zi de toamnă sau mai bine zis, de început timid de iarnă, când, întocmai cum se cuvine în acest anotimp, se porni o ploaie. Cum vă spuneam, în acest oraş al revoluţiilor politice şi fotbalistice, pe-un picior de plai pe şcoliţă, vaaai, se porni fără niciun avertisment de bun simţ, o ploaie. O ploaie şiroaie, copacii-i îndoaie, o ploaie cu spume, se lăsă pe lume. Ei, şi ce-i cu asta?? mă veţi întreba pe bună dreptate, dragi cititori. Fireşte... Oare ce-i cu astaaa???

Nimic. Aparent, nimic. Chiar nimic n-ar fi neobişnuit dacă această ploaie nu s-ar fi prăvălit direct şi brusc şi neaşteptat peste clădirea noastră care, chiar în acel moment îşi scosese pălăria, pardon, acoperişul şi era cu creştetul chel adică gol sub norii cenuşii.

Wuauuu... ce-a urmat este lesne de imaginat. Mai ales de către minunatele noastre personaje care, de la o zi la alta, s-au văzut fără clasă. În tavan se căsca o gaură maro, pereţii erau uzi şi mirosea a tencuiala udă ca într-o pivniţă. Tinerii au început să experimenteze eroic ipostaza de călători. Mai ceva ca mesajele pe messenger într-o zi aglomerată, se mutau dintr-un loc într-altul. La urma urmei, călătoria este o experienţă foarte interesantă şi instructivă şi ce palpitantă poate fi uneori, dar numai uneori... Tot plimbându-se ei din clasă în clasă şi de la oră la oră, într-o bună zi, cineva zise răspicat:

- Băi!! " figheietekk" !! Am găsit o soluţie!!!

Toată clasa era numai ochi şi urechi şi se strânseră în jurul personajului, formând deîndată şi corect lanţul Emiţător- Mesaj- Receptor- Cod, Context- Canal. Nerăbdare, curiozitate şi ce să vă mai spui? Se buluceau curioşi curioşi (prietenii ştiu de ce) ca să afle noutatea aia mare care-i va salva de la transhumanţa ocazionată de venirea toamnei şi a binecuvântatelor ploi.

- Eu zic ca să....... pfuaaiiii ce gălăgie că io ca scriitor ce mă aflu, cu urechea cât pâlnia, ciulită nu aud mare lucru şi răcnesc Heeeelp, Ajutoooor, Şeghiceg ....